Disputa Libertatea-Costache – o anamneză

Disputa Libertatea-Costache – o anamneză

Ministrul Sănătății, Victor Costache, este prins într-o furtună de dezvăluiri și acuzații care privesc conflictul de interese în care s-ar afla din cauza colaborării sale cu o clinică privată în timp ce deține și funcția guvernamentală.

Situația merită cântărită și discutată. E interesant și contextul în care se produce controversa.

Dl. Costache este un chirurg cardiovascular cu o reputație solidă, care a profesat 15 ani în clinici din Franța și Canada, unde a făcut inclusiv intervenții în premieră mondială și a acumulat o lungă listă de titluri științifice și profesionale. S-a întors în România în 2014, declarând că vrea să pună umărul pentru schimbarea în bine a sistemului medical românesc.

Un timp, a fost dat exemplu în presă, ca un specialist care revine acasă în timp ce mulți alții pleacă. În toamna anului trecut a intrat în politică, fiind numit ministru al Sănătății în guvernul Orban, iar atitudinea față de el s-a mai schimbat, mai ales când a intrat în dezbatere publică un proiect de extindere a programelor naționale de sănătate și în sistemul medical privat. Mai mulți politicieni, dintre care s-a remarcat Victor Ponta, și câteva publicații, dintre care cea mai cunoscută este Libertatea, l-au acuzat că vrea să “privatizeze sănătatea” și că “prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici”. (1)

În fapt, sistemul medical privat poate participa deja la susținerea programelor de sănătate, iar în unele domenii, cum ar fi radiologie sau dializă, asigură deja 80% din serviciile medicale pentru pacienți, pur și simplu pentru că statul nu are capacitatea necesară. Nu e ca și cum n-am ști că statul este cel mai prost administrator din România.

Extinderea la care se referă proiectul guvernamental nu presupune costuri sporite de tratament, pentru că sumele vor fi decontate atât la stat, cât și la privat, potrivit unor standarde identice. Potrivit proiectului, coplata în programele naționale de sănătate nu va fi permisă, indiferent că vorbim despre sistemul de stat sau cel privat. Dacă spitalele private doresc să taxeze pacienții, o vor face pentru servicii conexe, cum ar fi cazarea, de exemplu, dar nu pentru serviciile medicale propriu-zise. Oricum, pentru cazare mai bună și spitalele de stat fac acum oferte pacienților (dar nu e obligatoriu să le accepți).

Ca principiu, mie mi se pare absolut corect ca eu, contributor la sistemul de sănătate, să pot beneficia de servicii medicale corecte, decontate din asigurările pe care tot eu le plătesc, indiferent de forma de proprietate a instituției medicale căreia mă adresez. Banii din Sănătate nu sunt “ai statului”, sunt ai mei, cel care plătește contribuții. Ca atare, extinderea sistemului cred că este binevenită, chiar dacă competiția ar putea îngrijora diverse cercuri.

Acum, la chestiunea presupusului conflict de interese. Sunt aici mai multe lucruri de discutat.

Mai întâi, să dezbatem dacă dl. Costache, în noua sa calitate de ministru, ar mai avea sau nu dreptul să profeseze ca medic în timpul mandatului.

Aș vrea să remarcăm că, la Polisano, omul nu este nici director, nici administrator, nici acționar și nici măcar ceva șef de magazie – este chirurg. Carevasăzică, el este mult mai bine calificat decât cei mai mulți dintre noi să taie și să coasă la loc inimi ale unor pacienți care, altfel, se presupune că ar cam mierli-o. Ba, chiar, legal vorbind, cei mai mulți dintre noi am intra în pușărie dacă ne-am apropia cu cuțitul de pieptul cuiva. La dl. Costache, asta e profesia. E o diferență pe care e bine s-o înțelegem.

Eu nu spun că acest chirurg este, cumva, infailibil, că tot ce atinge reînvie, miraculos. Spun doar că profesia lui este să salveze vieți, și pare s-o fi făcut destul de bine până acum. Comunicați-le voi pacienților lui, care așteaptă să fie operați pe cord deschis de el, că nu are voie să încerce salvarea lor pentru că asta ar fi o acțiune incompatibilă cu calitatea de ministru. De asemenea, mă gândesc că un chirurg are nevoie să opereze constant ca să nu-și piardă dexteritatea. Poate că n-ați vrea să intrați în operație cu un tip care îți face cu ochiul, poznaș, înainte să te-adoarmă – “bos, hai că-s un pic ruginit, n-am mai făcut asta de vreo 4 ani, dar îți promit că, dacă merge rău, n-o să știi niciodată”.

Sunt mai multe profesii care, legal, pot fi practicate de aleși sau demnitari și în timpul mandatului. Poți fi ministru și să predai în învățământ, de pildă. Poți fi avocat și să oferi asistență juridică (cu anumite restricții), chiar dacă ești parlamentar. Ba, chiar, există cazuri de secretari de stat în Ministerul Sănătății – și chiar și un fost ministru – care au continuat și continuă și acum să opereze în spitale, în timpul mandatului.

Dl. ministru Costache nici nu a ascuns colaborarea sa cu clinica sibiană, unde face în continuare chirurgie cardiovasculară – presa locală a publicat articole (în general pozitive) despre asta.

Mai mult, dl. Costache citează dintr-un răspuns al ANI la o întrebare pe care a adresat-o înainte de a prelua funcția ministerială, și în care i se precizează că “funcția de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfășurarea de activități medicale în baza unui contract individual de muncă nu este de natură a genera o situație de incompatibilitate”. (2)

Cu asta, venim la chestiunea retribuției. Dl. Costache a declarat că operează pro-bono, în sensul că nu încasează bani pe intervențiile chirurgicale propriu-zise. Dar, după ce Libertatea a scris că are, totuși, un contract cu o retribuție de fix 20.512 lei brut, dl. Costache a precizat că aceasta este o condiție legală obligatorie și că un chirurg nu poate opera legal pe bază de voluntariat în România.

Are dreptate, dar comunicarea adevărului pe jumătăți și sferturi, nuanțe și scuze, nu convinge lumea. Distincția între bonusul per operație, la care a renunțat, și salariul lunar, pe care, se înțelege, e obligat să-l ridice, nu e chiar așa de ușor de digerat.

Să vorbim nițel și despre acuzațiile de favorizare directă a clinicii Polisano, unde operează doctorul Costache, prin ordine de ministru.

Libertatea a publicat capturi de ecran despre care susține că ar reprezenta modificări făcute de ministru “pe calculatorul său, cu mâna lui”, asupra unui “ordin de ministru, în favoarea spitalului privat unde lucrează în același timp cu activitatea de ministru.”

Ziarul susține că ministrul ar fi adăugat “pe lista de spitale care beneficiază de program (programul destinat pacienților cu infarct miocardic acut): 20. Spitalul Sanador Bucuresti 21. Clinica Polisano Sibiu 22. Clinica Monza Bucuresti 23. Spitalul Județean Bacău.” (3)

Doar că modificarea invocată de redacție nu apare în documentul final, publicat în Monitorul Oficial. Ca atare, nu e mai mult de o discuție într-o instituție și, cel mult, o intenție. (4)

Libertatea nu a explicat inadvertența, însă a insistat că o altă modificare care ar fi fost făcută de ministru a fost preluată, totuși, în documentul final. Această modificare se referă la extinderea criteriilor de eligibilitate a unităților medicale care pot participa în programul respectiv, de la “dotarea existentă (accesul la cel puţin două angiografe)” la “dotarea existentă (accesul la cel puțin un angiograf)”. (5)

Presupun că înțelegem corect despre ce vorbim: există programe naționale de sănătate în cadrul cărora statul decontează diferite tratamente oferite pacienților. În aceste programe naționale participă atât unități medicale de stat, cât și private, dar în proporții diferite. Însă, oricum ar fi, interesul pacientului trebuie să primeze – plus că banii care se decontează sunt ai lui, din asigurările obligatorii, nu ai “statului”.

Prin această modificare, susține ziarul, dl. Costache a urmărit includerea clinicii Polisano din Sibiu, unde operează pe inimă din 2015, pe lista spitalelor care vor putea accesa fonduri publice în programul respectiv, dedicat pacienților cu infarct: “Adriana Nedelea a arătat cum a scris ministrul Sănătății „Înlocuiți: «două angiografe» cu «un angiograf»” ca să bage spitalul său Polisano Sibiu în Acțiunile Prioritare pentru pacienții cu infarct miocardic acut!”

Doar că, dacă-mi permiteți să observ, în urma modificării respective, baza de tratament se extinde cu patru unități medicale, dintre care una de stat, iar Polisano e numai una dintre ele.

Rezultă că dl. Costache a favorizat nu doar una, ci mai multe clinici private, plus un spital de stat, nu?

Iată o favorizare mai degrabă imprecisă, tip grămadă. Hmmmm.

Ok. Am înțeles care ar fi putut fi motivația întunecată a schimbării. Desigur că ea nu poate fi exclusă sută la sută. Dar poate că ar trebui să ne întrebăm dacă ministrul Sănătății ar fi avut cumva și motive oneste să facă această modificare?

Care-i treaba cu angiografele astea?

Foarte pe scurt, angiograful este un echipament de diagnoză prin care echipa medicală poate vizualiza vasele de sânge ale unui pacient. În suspiciune de infarct, un angiograf este deosebit de util, dacă nu chiar crucial.

Dar nu se folosesc două angiografe la un pacient, evident.

Condiția care impunea unităților medicale deținerea a două angiografe pentru a oferi servicii medicale pacienților în cadrul programului național era restrictivă și menită să restrângă, nu să extindă baza de intervenție.

Să mai facem un exercițiu de logică. Dacă două angiografe per unitate erau în regulă și unul e nasol, atunci n-ați vrea să mergem în sens invers, unde ar trebui să fie bine? Să punem trei angiografe, patru, sau cinci, drept condiție de eligibilitate în programul național pentru infarct. Mai multe angiografe, mai bine, nu?

Nu.

Când omul face infarct, urgența e să-l duci la cea mai apropiată unitate medicală unde există echipamentul necesar pentru intervenție, nu la aia care are cele mai multe angiografe pe etaj – din care lui nu-i trebuie decât unul. Cu cât mai multe centre în care pacientul poate fi tratat în baza asigurării sale medicale obligatorii, cu atât mai scurt timpul până la intervenție și cu atât mai mari șansele de supraviețuire ale pacientului.

În acest context, e foarte interesant însuși pasajul de motivare a schimbării de la două la un angiograf, pasaj care apare într-un mail despre care Libertatea susține că aparține chiar ministrului Victor Costache și pe care ziarul l-a obținut pe căi jurnalistice. Vă rog să citiți cu atenție (ortografia e cea originală apărută în ziar, n-am schimbat nimic):

“In conditiile in care Romania are cei mai prosti indicatori de sanatate publica din Europa datorita mortalitatii prin infarct de miocard, accidente vasculare , etc. Datorita densitatii mici de centre functionale la nivel national, prioritatea mandatului nostru este de a creste rapid numarul de centre si a incuraja deschiderea de altele noi. In conditiile in care primele spitale regionale (la realizarea carora statul roman plateste 2000 de euro / zi consultatnilor straini) se vor deschide de abia in 2027, cred ca este oportun sa ne orientam spre centre publice deja construite (dar care nu erau incluse deoarece nu erau neaparat in relatie de prietenie cu dinozaurii care au condus pana acum destinele sistemului sanitar romanesc) sau spre centre private in care accesul pacientilor romani era limitat prin limitarea rambursarilor de catre MS si CNAS.” (6)

Ați citit? Ce spune, deci, ministrul, în esență? Spune că “în țara asta stăm atât de prost cu baza de intervenție și cu construcția de noi spitale, încât trebuie să facem ceva, repede, pentru a extinde rețeaua, în interesul pacientului, atât cu unități publice cât și private, chiar dacă asta va deranja niște dinozauri din sistem”.

Aveți, deci, informațiile, argumentele și explicațiile. Eu mi-am format părerea. Judecați și voi.

Sursa: Petreanu.ro

Tags :

Leave a comment

Language